Firma canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a încheiat un Memorandum de Înțelegere obligatoriu cu grupul anglo-elvețian Glencore, cel mai mare comerciant de materii prime, pentru producția care va fi obținută la zăcământul din România.
Curtea de apel Cluj a anulat avizul de mediu pentru proiectul aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, trebuie să depună din nou cererea de obținere a avizului de mediu pentru proiect, a decis Tribunalul din Cluj-Napoca.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a încheiat un acord de redevență NSR pentru proiectul său din România. Prin acest acord, canadienii primesc o anumită sumă de bani în schimbul unui procent din veniturile obținute din valoarea minereului.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, se așteaptă să obțină o soluție favorabilă în procesul privind suspendarea licenței de mediu, fără care nu poate începe exploatarea zăcămintelor miniere.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a primit aviz de mediu din partea Agenției De Protecție a Mediului Hunedoara în urma finalizării Evaluării Strategice de Mediu (SEA) aferentă acestui proiect.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a depus documentele finale pentru obținerea autorizațiilor de construcție.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a anunțat că a făcut noi pași pentru continuarea acestui proiect și anticipează aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în trimestrul al treilea.
La Roșia Montană, în urma blocării proiectului, Gabriel Resources, acționarul majoritar al RMGC, cere României despăgubiri de aproape 4,8 miliarde dolari.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, se va lista la bursa din Londra până la finele acestui an, bazându-se în principal pe proiectul din România.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, estimează că va crea peste 1.500 de locuri de muncă directe și indirecte la viitoarea mină, pentru care așteaptă autorizația de construcție.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a primit aviz de oprtunitate din partea Consiliului Județean Hunedoara pentru acest proiect.
Compania canadiană Euro Sun Mining ((fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a primit aprobarea autorităților române pentru inițierea Evaluării Strategice de Mediu (SEA) pentru acest proiect.
Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, a atras o finanțare 22,32 milioane de dolari canadieni (16,6 milioane dolari americani), fondurile fiind destinate explorării și dezvoltării proiectelor miniere ale companiei.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, vrea să atragă 3,3 milioane de dolari canadieni (2,53 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea proiectului din România.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina - a cărui exploatare a fost avizată de Guvern acum un an, vrea să atragă până la 3,75 milioane de dolari canadieni (2,8 milioane dolari americani) printr-un plasament privat. Banii vor fi folosiți, în special, pentru proiectul minier de la Rovina, dar și în scopuri generale.
Canadienii de la Euro Sun (fosta Carpathian Gold) au identificat, în urma activității de prospectare, patru zăcăminte de cupru și aur în perimentrul de la Stănija, județul Hunedoara, situat în apropierea perimetrul Rovina, pentru care compania a primit, acum un an, avizul necesar din partea Guvernului pentru începerea activității de exploatare.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, a renunțat la plasamentul privat de acțiuni prin care spera să atragă până la 10 milioane de dolari canadieni pentru finanțarea proiectului din România, din cauza condițiilor dificile din piață.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina - a cărui exploatare a fost avizată de Guvern în toamnă, vrea să obțină încă 10 milioane de dolari canadieni (7,5 milioane de dolari americani) pentru acest proiect.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, a primit avizul necesar din partea Guvernului pentru a începe exploatarea zăcământului de aur și cupru din România.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, a obținut 2,6 milioane de dolari canadieni (aproape 2 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, banii urmând să meargă, în special, către proiectul din România.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, vrea să obțină 2,6 milioane de dolari canadieni (aproape 2 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, banii urmând să meargă, în special, către proiectul din România. Finațarea este plănuită în contextul în care compania se pregătește să obțină avizul final pentru a începe exploatarea zăcământului aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, în baza unei licențe obținute în urmă cu 3 ani.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, vrea să cumpere, în asociere cu Lundin Mining, compania rivală Nevsun Resources, pentru care cei doi “pețitori” au depus o ofertă nesolicitată de aproximativ 1,5 miliarde de dolari canadieni (973 milioane euro).
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, se pregătește să obțină ultimul aviz pentru a începe exploatarea zăcământului aurifer de la Rovina, județul Hunedoara, în baza unei licențe obținute în urmă cu 3 ani, dar neutilizate până astăzi. În toamnă, Profit.ro a anunțat că Euro Sun deschide un birou în România, în clădirea George Enescu Office din București, dezvoltată de Jupiter Group, așteptând avizul final.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, a atras 8,6 milioane de dolari printr-un plasament privat de acțiuni, banii urmând să fie folosiți pentru proiectul minier din România.